Team Ineos, echipa britanică din care face parte Chris Froome, a anunțat că a luat act de decizia UCI, de a-i retrage titlul lui Juan Jose Cobo în Turul Spaniei 2011, după ce a fost depistat că a utilizat substanțe interzise, trofeul revenindu-i astfel chiar cvadrupului câștigător al Turului Franței.
„Este o veste deosebit de bună pentru Chris după accidentul său recent și un alt tricou roșu pentru palmaresul lui”, a anunțat Team Ineos, care nu se bazează pe Froome în actualul Tur al Franței.
Astfel, în urma rectificării clasamentului general din Vuelta 2011, Chris Froome a ajuns la șapte victorii în Marile Tururi: patru în Le Tour, două în Vuela și una în Il Giro
„Vuelta 2011 a fost în multe privințe cursa în care m-am descoperit, așa că acest tricou roșu este special pentru mine. Acum cred că este și mai specială, pentru că, deși este vorba de 8 ani, a fost primul Mare Tur al Marii Britanii. Vuelta este o cursă pe care o iubesc și am simțit întotdeauna o legătură excelentă cu întrecerea și fanii spanioli”, a declarat Froome.
În absența campionuluii britanic, Team Ineos mizează pe Geraint Thomas și Egan Bernal la câștigarea Turului Franței în acest an.
Chris Froome (34 de ani) a suferit luna trecută o intervenție chirurgicală de aproape opt ore, după accidentarea gravă în Criterium du Dauphine, cursa pregătitoare pentru Turul Franței. Ciclistul britanic s-a izbit de un zid și a căzut în timpul unei curse de recunoaștere. El a suferit fracturi la femur, șold, cot și coaste și va lipsi aproape un an din competiții.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER